Selectarea materialelor pentru îmbrăcăminte

Clasificarea și proprietățile fibrelor

     Este important ca cei care lucrează în domeniu, inclusiv croitorii, să poată distingă materialele textile și proprietățile acestora pentru a selecta cele mai potrivite materiale în procesul de confecționare a articolelor vestimentare. Îmbrăcămintea este realizată din materiale textile, iar acestea, la rândul lor sunt realizate din fire textile sau fibre. Astfel, satinul, catifeaua, dantela sunt țesături, în timp ce mătasea, bumbacul, poliesterul, vâscoza sunt fibrele din care acestea pot fi țesute.  Aproape toate materialele textile pot fi realizate atât din fibre naturale, cât și chimice pentru un aspect asemănător, diferența o fac proprietățile fiecărui tip de fibră. Este cunoscut că fibrele naturale sunt mai bine tolerate de piele, permit circularea aerului, absorb cu ușurință umiditatea și transpirația, sunt rezistente la șocuri mecanice, iar cele sintetice sunt economice, se drapează frumos, se șifonează greu, dar sunt greu de purtat la temperaturi extreme.

 

   Pentru a determina originea fibrelor textile, se utilizează metoda organoleptică și metoda de ardere.

Metoda organoleptică de identificare a fibrelor textile

    Metoda organoleptică se bazează pe utilizarea celor cinci simțuri, ceea ce permite o apreciere simplă şi orientativă a naturii fibrelor. Metoda presupune determinarea cu ochiul liber a culorii, formei, lungimii şi luciului fibrelor, iar contactul direct cu mâna (tuşeul) permite aprecierea fineții și ondulațiilor acestora. Caracteristicile organoleptice, care permit recunoaşterea principalelor tipuri de fibre textile, sunt prezentate în imaginea de mai jos.

metoda organoleptica

Metoda de ardere

     O altă metodă de identificare a fibrelor este comportarea acestora în procesul de ardere. Această metodă presupune observarea vitezei de ardere a fibrelor, topirea acestora înaintea arderii, aspectul reziduului, mirosul degajat, aspectul flăcării. Ea permite o recunoaştere destul de precisă a originii fibrelor textile. Ea nu este totuși suficient de precisă în cazul analizei amestecurilor de fibre care conțin câteva componente.

Pentru aplicarea metodei de ardere sunt necesare următoarele materiale de lucru:

  • cleşte metalic sau pensete de prins firele;
  • lampă de spirt sau bec de gaze;
  • creuzet din porţelan în care se arde eșantionul de fibre sau țesătură.

Modul de lucru:

  • din materialul respectiv se scot câteva fire care se răsucesc uşor;
  • cu ajutorul cleştelui sau a pensetei, firele se plasează în apropierea flăcării, pentru a observa contracţia şi autoinflamabilitatea lor;
  • capetele fibrelor se introduc apoi în flacără și se scot, pentru a continua studiul acestora.

Se vor lua în considerație următoarele trei componente:

componente
metoda arderejpg

Caracterisitica materialelor textile

     La confecționarea îmbrăcămintei se utilizează preponderent materiale textile care, în funcție de metoda de obținere, se clasifică în: materiale țesute, materiale tricotate și materiale nețesute.

fig.2.1_site

     Caracteristica țesăturilor

     Ţesătura este un produs textil obţinut prin împletirea unor sisteme de fire reciproc perpendiculare. Firele așezate pe verticală, respectiv pe lungimea țesăturii, constituie sistemul de urzeală (U); firele așezate pe orizontală, respectiv pe lățimea țesăturii, formează sistemul de bătătură (B). Fiecare fir trece peste și pe sub celelalte fire. Porțiunea de țesătură în care firele unui sistem se suprapun peste firele altui sistem se numește acoperire.

sisteme fire

     Modul în care se încrucișează firele de urzeală cu cele de bătătură se numește legătură și se reprezintă grafic printr-un desen pe hârtie milimetrică. Pentru a prezenta convențional legăturile, se respectă următoarele reguli:

  • firul de urzeală se reprezintă grafic printr-un rând vertical de pătrățele. Firele se numerotează sub desen de la stânga la dreaptă;
  • firul de bătătură se reprezintă printr-un rând orizontal de pătrățele. Firele se numerotează în stânga desenului de jos în sus;
  • locurile în care firul de urzeală se încrucișează cu firul de bătătură se numește punct de legare, notat cu P; se reprezintă grafic printr-un pătrățel pe hârtia milimetrică;
  • în cazul în care firul de urzeală trece pe deasupra firului de bătătură, se obține acoperire de urzeală, care se prezintă printr-un pătrățel hașurat;
  • iar dacă firul de bătătură trece pe deasupra firului de urzeală, acoperirea va fi de bătătură și se reprezintă grafic printr-un pătrățel gol. Hașurarea poate fi înlocuită prin culori.

Numărul de fire de urzeală şi de bătătură, după care felul de legare al firelor se repetă identic, se numeşte raport de legare (pe urzeală Ru și pe bătătură Rb).

Evoluția reprezintă drumul parcurs de un fir în cadrul raportului de legare.

Flotările reprezintă trecerea unui fir dintr-un sistem peste sau pe sub mai multe fire din celălalt sistem (legăturile serj, satin, atlaz).

Legăturile țesăturilor

Indicii de determinare a direcției firului de urzeală

  1. Urzeala este îndreptată spre bordurile/lizierele țesăturii.
  2. Dacă ţesătura are părul pieptănat, atunci direcţia părului coincide cu direcţia urzelii.
  3. Când întindem țesătura, sistemul mai puţin extensibil va indica direcţia urzelii.
  4. La lumină se va observa că firele de urzeală sunt plasate mai uniform şi mai reclinat.
  5. Direcţia urzelii coincide cu direcţia dungilor, care se deosebesc prin culoare sau grosime.
  6. Ţesăturile de semimătase conţin fire de mătase în sistemul de urzeală.
  7. Ţesăturile de bumbac sau lână sunt compuse dintr-un sistem torsionat, al doilea sistem fiind compus din fire simple; firele de urzeală sunt cele torsionate.
  8. La țesăturile de mătase care sunt constituite dintr-un sistem de mătase-crep și al doilea din mătasă netorsionată, firul de urzeală este netorsionat.
  9. Ţesăturile de in sau lână în amestec conţin, de regulă, bumbac în sistemul de urzeală.

Structura feței și dosul țesăturii

Fața țesăturii este partea cu aspect mai frumos, care se datorează coloritului, legăturii și operațiilor de finisare la care a fost supusă aceasta.

  1. Desenul imprimat pe faţă are o culoare mai vie decât pe dosul țesăturii.
  2. În cazul ţesăturilor netede, dosul este mai pufos, deoarece ţesătura se flambează pe faţă. Pentru a observa pufozitatea ţesăturii, aceasta va fi privită la nivelul ochilor.
  3. Unele defecte de ţesut (noduri, bucle) se pot trece pe dos, de aceea numărul de defecte pe faţă este mai redus.
  4. Firele mai costisitoare, de regulă, se trec pe faţă. De exemplu, la ţesăturile din lână în amestec, pe faţă predomină firele de lână, iar la cele din semimătase – firele de mătase.
  5. În cazul în care desenul legăturii din ambele părţi este identic, acesta este mai clar pe faţă.
  6. La drapuri şi postavuri pluşate, puful este așezat mai regulat pe faţă, iar pe dos, de regulă, are o suprafaţă împâslită.

Caracteristica tricoturilor

     Tricotul este un produs textil, alcătuit din ochiuri legate între ele, aranjat sub formă de șiruri și rânduri. Elementul de bază al structurii tricotului este ochiul. Tipul și forma ochiurilor, precum și modul de legare a acestora, determină structura tricotului. Succesiunea de ochiuri înlănţuite pe direcţie orizontală formează rândul de ochiuri (A), iar pe direcţie verticală şirul de ochiuri (B).

figura 2.11

Clasificarea tricoturilor

     Tricoturile se folosesc pe larg la confecționarea unei game vaste de produse în toate domeniile de activitate. Acestea se clasifică după mai multe criterii.

Proprietățile materialelor textile

     Proprietățile materialelor textile sunt foarte importante în evaluarea calității și în stabilirea cerințelor igienico-funcționale și estetice, condiționate de destinația lor. Materialele textile sunt caracterizate printr-o serie de proprietăţi: fizice, mecanice, igienico-funcţionale, aspect și tehnologice.

Print

Materiale nețesute

Materialele textile nețesute se obțin din fibre textile, sisteme de fibre sau materiale de carcasă (țesături, tricotaje, peliculă), fixate prin consolidare mecanică sau chimică. Materialele textile se utilizează la confecționarea unei game largi de produse:

  • textile nețesute pentru îmbrăcăminte (înlocuitori de blană, întărituri, articole pentru plajă etc);
  • textile nețesute pentru încălțăminte (întărituri etc.);
  • textile nețesute pentru articole de uz casnic și decorative (stofe mobilă, lavete, prosoape, huse, tapete etc.);
  • textile nețesute pentru articole tehnice (filtre, materiale fono- și termoizolante, articole sanitare etc).

      Creșterea producției de textile nețesute este determinată de utilizarea materiei prime mai ieftine și mai puțin deficitare, precum și de procesul tehnologic mai puțin complex, dar mai productiv, în comparație cu tehnologiile clasice de țesere și tricotare.

1200px-Geotextile-GSI